Radio Simplu

Coada șoricelului – detoxofică organismul și reglează senzația de foame

Pierderile bruște de memorie, oboseala care apare din senin și care nu mai trece, acumularea rapidă a kilogramelor în plus sunt schimbări care ar trebui să ne pună în gardă, chiar dacă nu este vorba despre o situație gravă.

Aceste cauze adunate într-un singur loc pot să aibă de exemplu legătură cu adunarea toxinelor în exces în organism. Din fericire, corpul uman este construit în așa fel încât poate să se curețe singur, dar din păcate acesta nu are atât de multe resurse la dispoziție.

Așa se face, că specialiștii recomandă de 2 ori într-un an o detoxifiere generală a organismului. În așa fel vei scăpa de substanțele toxice dîn sânge, din ficat și din rinichi.

Metode foarte bune pentru curațarea organismului sunt și plantele naturale. În această categorie trebuie menționată coada șoricelului pentru că este una dintre cel mai uitle plante.

Aceasta acționează foarte bine atunci când trebuie să curețe mai ales sângele. Elimină de asemenea și mucozitățile care se depozitează în plămâni. Are un efect pozitiv și pentru funcționarea stomacului. Datorită acestei plante este accelerat metabolismul și este reglată senzația de foame.

În plus, coada șoricelului oprește sângerările stomacale. Poate fi folosită și încazul constipației sau a diareei.

Acestă planta este foarte bună și pentru funcționarea optimă a ficatului. Coada șoricelului te scapă de balonări și de alte probleme care vin odată cu un ficat care suferă de orice afecțiune.

Coada șoricelului acționează într-un mod foarte inteligent și nepericulos. Spre exemplu ea adună toate impuritățile din corp și după aceea le elimină repede prin mai multe căi. Dacă vrei să folosești această planta pentru un organism curat și sănătos poți să îți faci din ea o infuzie.

Ia o linguriță de planta uscată sau proaspătă și opăreaște-o folosind 250 de mililitri de apă fiartă. Lasă această compoziție să stea la infuzat pentru 30 de minute și după aceea filtreaz-o.

O altă variantă foarte bună este și maceratul din coada șoricelului.

Amestecă din nou o linguriță din această plantă cu 250 de mililitri de apă și lasă amestecul la temperatura camerei pentru aproximativ 6 – 8 ore. Pentru cazul în care alegi planta proaspătă sunt suficiente 2 – 3 ore.

După această perioadă filtrează conținutul și consumă-l puțin încălzit. Cei care vor să își curețe sângele cu ajutorul acestei plante trebuie să procedeze în următorul fel.

Se consumă în fiecare zi o cană sau două de infuzie sau de macerat cu înghițituri mici. Această cură este recomandată pentru aproximativ 2 săptămâni. După această perioadă vei observa că ai sângele mult mai curat, îți vei reactiva de asemenea și funcțiile hepatice și pe cele biliare.

În plus coada șoricelului este un foarte bun întăritor pentru stomac, și te ajută să previi unele boli ginecologice.

Pentru ca acest remediu să funcționeze cu adevărat, trebuie să scoți din meniul tău alimentele cu un conținut mare de grăsimi, pe cele semi preparate, conservele, alimentele afumate, și nu numai.

Femeile însărcinate sau cele care alăptează sunt sfătuite să nu folosească această planta, chiar dacă aceasta este atât de benefică. De asemenea, e nevoie să te asiguri că nu ești alergic la coada șoricelului.