Dinu Maxer are o relație specială cu mama-soacră, mai ales că între cei doi este o diferență mică de vârstă.
Dinu Maxer (44 de ani) a mărturisit că se înțelege bine cu mama Deei și că prima întâlnire dintre ei a fost una plăcută.
„Când ne-am întâlnit prima dată, mama Deei nu știa că noi doi suntem împreună. Ulterior i-am spus amândoi că avem o relație, iar eu am promis că am intenții bune. Ne înțelegem bine, n-am avut nici o problemă de-a lungul timpului. Între noi este o diferență de vârstă de 4 ani.”, a spus Dinu Maxer în cadrul unei emisiuni tv.
Mama Deei Maxer a vorbit și despre dorința celor doi de a mai avea încă un copil: „Bineînțeles că îmi mai doresc nepoți. Totul depinde doar de ei”.
Totodată și Dinu Maxer a mărturisit că acel moment se apropie: „Și noi ne dorim și cred că se va apropia acel moment. De curând băiețelul nostru, Andreas, ne spunea că își dorește mult să de joace fotbal și cu alți copii, ceea ce ne-a dat de înțeles că mai vrea un frățior”, a declarat Dinu Maxer.
Deea Maxer și Dinu Maxer au o relație de peste 10 ani și sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Recent, Dinu Maxer și-a surprins soția plăcut și a cerut-o în căsătorie recent, deoarece în 2008, când s-au căsătorit, a uitat să facă acest gest.