Deja vu, un sentiment comun desprins dintr-o realitate necunoscută. Dacă ați avut vreodată sentimentul că o situație este familiară, deși ea nu s-a mai întâmplat niciodată sau că ati făcut o vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discuție ce lasă impresia ca a mai avut loc sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, însa considerate normale, ale senzației de deja vu.
Peste 70 % din populația Terrei susține ca a experimentat, măcar odată, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. Unele persoane ajung pana in punctul in care pot da detalii amănunțite despre locuri pe care le vad pentru prima oara ca si cum, intr-o experiență sau existenta anterioara, ar fi trăit exact aceleași senzații, iar sentimentul de deja vu poate fi atât de intens încât apare tendința de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieții.
Deja vu, care înseamnă în franceză „deja văzut”, combină o latură obișnuită cu una misterioasă. Conform unor studii, publicate în 2004, mai mult de 50 de sondaje despre déjà vu au sugerat că aproximativ două treimi dintre indivizi au experimentat cel puțin o dată în timpul vieții, acest sentiment inexplicabil. Interesant este faptul că și orbii pot experimenta o asemenea trăire.
Deja vu este dificil de studiat în laborator deoarece este o experiență trecătoare și, de asemenea, nu există un declanșator clar identificabil pentru aceasta. Cu toate acestea, cercetătorii au folosit mai multe instrumente pentru a studia fenomenul, pe baza ipotezelor pe care le-au prezentat. Ei pot studia participanții prin procesele conexe, în special cele implicate în memorie sau să proiecteze alte experimente pentru a cerceta deja vu.
Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvețian si fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu in momentul in care s-a aflat in fata unui tablou ce ilustra un medic. Senzatia de familiaritate a psihologului fata de pantofii si hainele personajului din tablou l-a determinat intr-un final pe acesta sa concluzioneze: persoana pictata era el insusi in timpul unei vieti anteriorare, explicatie cel putin ciudata, tinand cont ca este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului XX.
Dat fiind faptul ca senzațiile de deja vu nu sunt anunțate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconștiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atenția oamenilor de știință.
Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de către cercetători este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.
Deoarece deja vu este greu de definit și studiat, cercetătorii au oferit multe explicații pentru modul în care funcționează. Mai jos sunt câteva dintre cele mai proeminente ipoteze.
Erori ale memoriei
Erorile de memorie ale deja vu se bazează pe ideea că ați experimentat anterior o situație asemănătoare, dar nu vă amintiți conștient de ea. În schimb, vă amintiți de ea în mod inconștient, motiv pentru care pare familiară și nu știți de ce.
Familiaritate cu un singur element
Ipoteza de familiaritate cu un singur element sugerează că experimentați deja vu dacă un element al scenei vă este cunoscut, dar nu îl recunoașteți conștient deoarece este într-un cadru diferit. În acel moment, creierul transpune elementul din trecut în situația prezentă.
Similitudine
Această situație presupune experimentarea momentelor similare din viață. Într- un studi , participanții s-au uitat la camerele din realitatea virtuală, apoi au fost întrebați cât de familiară este o cameră nouă și dacă au simțit că se confruntă cu deja vu. Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu care nu au putut să-și amintească camerele vechi aveau tendința să creadă că o cameră nouă era familiară și că ei se confruntau cu deja vu, dacă noua cameră semăna cu cea veche.
Activitate cerebrală spontană
Unele explicații afirmă că deja vu este experimentat atunci când există activitate spontană a creierului fără legătură cu ceea ce se petrece în prezent. Unele dovezi provin de la persoane cu epilepsie lobulară temporală , când apare o activitate electrică anormală în partea din creier care se ocupă de memorie. Atunci când creierul acestor pacienți este stimulat electric ca parte a unei evaluări pre-chirurgicale, ei pot experimenta deja vu.
Viteza de transmisie neuronală
Alte ipoteze se bazează pe modul în care informațiile rapide circulă prin creier. Diferite zone ale creierului transmit informații către zonele „de ordin superior” care combină informațiile împreună pentru a vă ajuta să înțelegeți lumea. Dacă acest proces complex este perturbat în orice mod – poate o parte trimite ceva mai lent sau mai repede decât se întâmplă de obicei – atunci creierul tău interpretează împrejurimile incorect.
O altă explicaţie a senzaţiei de deja vu la persoanele sănătoase ar fi atribuită unei încurcături în căile neuronale. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul caută constant să creeze percepţii în legătură cu lumea din jurul nostru, dar are „materiale” limitate. De exemplu, e necesar un singur simţ, cum ar fi un mirosul cunoscut, pentru a ne aminti anumite lucruri.
Deja vu poate fi asociat cu discrepanţe ale memoriei în creier, astfel informaţia senzorială ar putea întrece memoria pe termen scurt şi ar putea ajunge, în schimb, la memoria pe termen lung.
In ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau înțelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre știința si pseudoștiință poate lăsa loc interpretărilor de orice fel.
