Radio Simplu

Cum să aranjezi o masă ca la carte şi ce capcane trebuie să eviţi – Obiectul care NU are ce căuta pe masă

Ca să nu gafăm, e important de ştiut că scobitorile nu au ce căuta pe masă, aranjamentele florale şi lumânările trebuie să fie joase, iar fiecare farfurie să fie dublată de o alta. De asemenea, de pe masă nu trebuie să lipsească trei feluri diferite de pahare, iar şampania şi coniacul nu se servesc decât la sfârşitul mesei.
Fiecare farfurie va fi dublată de o alta, care se aşază dedesubt, pentru serviciu, şi care va fi utilizată doar pentru a pune pe ea farfuria din care mâncăm. O masă festivă se prezintă, de obicei, astfel: farfuria pentru primul fel este aşezată deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea se pune şervetul frumos împăturit. Chiflele sau feliile de pâine se pun în doua-trei coşuleţe speciale, repartizate simetric.

Linguriţele de tort se pun pe bufet
Locul furculiţelor este la stânga farfuriei. Aliniate de la dreapta spre stânga, în ordinea utilizării lor, acestea se aşează cu dinţii în sus. La dreapta, se pun cuţitele, cu partea tăioasă spre farfurie, tot în ordinea utilizării – cel mai îndepărtat este pentru primul fel de mâncare, adică pentru peşte iar în faţa farfuriei stă lingura de supă, cu curbura în sus şi uneori linguriţa de desert (dacă e loc pe masă). Nu vom aşeza niciodată alături mai mult de trei cuţite şi trei furculiţe. Restul tacâmurilor (linguriţele de tort, furculiţele mici pentru baclava sau pentru fructe) nu se pun pe masă, ci pe o măsuţă de serviciu sau pe un bufet, pentru a fi la îndemână. La mesele cât de cât solemne este obiceiul să se schimbe tacâmurile după fiecare fel de mâncare. În general, vom folosi patru farfurii: farfuria pentru antreuri, farfuria de supă, farfuria întinsă şi farfuria de desert.

Bolurile(castronaşele) pentru supa limpede (consommé) nu se pun de la început pe masă, ci se aduc odată cu supiera. Tacâmurile se pot pune şi pe suportul destinat lor, care va fi aşezat la dreapta farfuriilor. Pe suport vom aşeza în dreapta, cuţitul, cu partea tăioasă spre farfurie, şi în stânga lui furculiţa, cu dinţii în jos. Lingura şi linguriţele pentru desert vor fi aşezate în faţa farfuriei.

Unde este locul şervetului

Dacă utilizăm suportul de tacâmuri, vom pune şerveţelul la stânga, direct pe faţa de masă. Tot în faţa farfuriilor, spre dreapta, este şi locul paharelor. Trei tipuri de pahare sunt obligatorii – de ţuică, de vin (paharul de vin roşu e ceva mai mic decât cel de vin alb) şi de apă. Reţineţi că ele trebuie să facă parte din acelaşi serviciu. Nu improvizaţi (e o notă proastă) şi vă recomandăm să nu daţi mese festive, dacă nu puteţi.

După folosire, paharele de ţuică se iau de pe masă. Nu vă băgaţi degetele în ele. Folosiţi neapărat o tavă în acest scop. Vă va scuti de drumuri inutile. Băuturile aperitive se servesc înainte de masă. Paharele speciale se găsesc pe o masă separată, pe o tavă, şi fiecare invitat se serveşte cu ce-i place. E bine ca sortimentul de aperitive să fie variat. Sticlele stau şi ele la îndemână, pe o altă tavă. Şampania şi coniacul nu se servesc decât la sfârşitul mesei. Sticlele de vin şi apă vor fi dispuse simetric pe masă, la îndemâna bărbaţilor care fac oficiul de a servi băuturile. Pentru a nu păta faţa de masă, sticlele se pun pe o tăviţă sau pe farfurioare speciale. Apele minerale se servesc în sticlele lor originale, ca şi vinurile străine.

Decorarea masei depinde de mărimea ei, rangul musafirilor şi împrejurări. Aproape indispensabile, florile şi lumânările vor încânta privirea. Ele trebuie puse în vaze joase, ca să nu-i împiedice pe meseni să se vadă.

Când se aduce muştarul
Nu vom pune pe masă decât ceea ce poate servi la o întrebuinţare imediată. Excepţie fac solniţele şi recipientele pentru piper, care vor trebui să fie suficiente (una pentru 3-4 persoane). Vom avea grijă ca acestea să nu fie înfundate sau umede. O gospodină atentă pune în recipientul respectiv câteva grăunţe de orez. Dacă nu folosim recipiente cu capac perforat, celelalte trebuie să fie însoţite de linguriţe, pentru ca nimeni să nu fie silit să se folosească de propriul cuţit, ceea ce ar fi o greşeală.

Să reţinem că untdelemnul, oţetul, muştarul, smântâna etc. se vor aduce doar dacă cineva le cere. O gazdă atentă le are pregătite şi le oferă. Pentru sosuri, se foloseşte o sosieră. Atenţie: sosul nu se pune nici pe friptură, nici pe piure sau pe alte garnituri (macaroane, soté de legume etc.) deoarece e inestetic. Sosul se pune în farfurie şi se moaie în el bucăţelele de carne tăiate pe rând. Nu se amestecă tot ce avem în farfurie de la început, cu toate că e gustos. “Pasta” obţinută e imposibil de privit. Odată întrebuinţată, sosiera va fi luată de pe masă.

Salata se serveşte în boluri separat
Salata se serveşte în boluri separate, pentru fiecare invitat. Când friptura se taie la masă, gazda trebuie să aibă la îndemână ustensile speciale. E de preferat însă ca această operaţie să se facă în prealabil, iar friptura să fie prezentată felii, pe frunze de salată.

Scobitorile nu-şi au locul pe masă, pentru că nu se folosesc în public. Argintăria este obligatorie încazul unor mese festive. Pentru mesele obişnuite, există tacâmuri de oţel inoxidabil, care sunt frumoase şi uşor de întreţinut. E adevărat că argintăria conferă mesei eleganţă, dar să nu uităm că trebuie să strălucească de curăţenie.

Cartea, bestseller naţional
Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.