Radio Simplu

Prin ce peripeţii a trecut Adelina Pestriţu înainte de nuntă: ”Mi s-a făcut rău!”

Adelina Pestriţu a trecut prin momente dificile înainte de nuntă, în urma acestora slăbind nu mai puţin de şase kilograme.

Într-o postare pe blogul personal, Adelina Pestriţu a povestit prin ce peripeţii a trecut cu doar o săptămână înainte de nuntă.

“În focurile organizarii evenimentului şi foarte aproape de ziua cea mare, atunci când am zis: “Gata, este totul pregătit şi achitat după cum am planuit, sigur n-o să mai avem niciun stres în ziua nunţii, nu ne rămâne decât să ne distrăm”, au aparut altele care să ne dea viaţa peste cap.

… Aşteptam nerăbdătoare să-mi primesc rochiile, pe care ulterior să intervin cu echipa din Romania pentru ajustările aferente. Mai ales că am slăbit 6 kg în toată această perioadă. Da, ştiu! Sunt prea slabă, dar o să-mi revin… Într-una din zile mă sună managera de la PB care mă anunţă că avem o mică “problemuţă”. Firma de curierat a dus, din greşeală, pachetul cu rochiile mele, plecat în urmă cu câteva zile din Barcelona spre România, tocmai în Albania.

Şoc-Şoc-Şoc şi multă groază!!!! Mi s-a făcut rău, mi-a scăzut tensiunea, a căzut cerul pe mine. Mai aveam o săptămână şi jumătate până la eveniment şi nici nu-mi văzusem rochiile de mireasă în realitate. N-am cum să vă explic cum am primit vestea, că au fost rătăcite de curier şi că vor ajunge în curând, dar nu se ştie chiar 100% când.

Am avut 4 zile de panică şi de stres, moment în care am pierdut mult în greutate. Într-un final, după câteva zile, m-a sunat managera care mi-a dat o veste foarte bună. Că rochiile mă aşteaptă în showroom pentru un prim-fitting şi că totul merge ca la carte. M-am bucurat enorm şi mi-am dat seama că miresele sunt predispuse la tot felul de situaţii limită.

Dar ce credeţi, nici mirele nu a fost prea departe de aceste situaţii tensionate. Să vă povestesc.

Pentru faptul că Virgil a optat pentru două costume diferite, cel de seară a necesitat un transport special în India, acolo unde s-a croit manual broderia cu peste 30 de accesorii diferite, de către 10 oameni puşi să predea o piesă unicat de mare exceptie, care să fie purtată de mire, totul pe o textura specială, care nu se agăţa şi nu se păteaza, oricum ai petrece în ziua evenimentului.

Dacă vă vine să credeţi, sacoul a ajuns cu 4 ore înainte să plecăm la biserică pentru cununia religioasă, având în vedere că a avut de călătorit de pe un continent pe altul. A fost la limită totul” , a povestit Adelina Pestriţu pe blogul său.

Adelina Pestriţu şi Virgil s-au căsătorit sâmbătă, 20 iulie, iar apoi s-au bucurat pe cinste de petrecerea la care au luat parte sute de invitaţi. Cei doi au împreună o fetiţă de un an de zile, pe nume Zenaida Maria.