Sunt zodii de femei care se mândresc cu cuceririle lor pe bandă rulantă. De asemenea, sunt şi semne astrologice care depun eforturi eroice pentru a-şi convinge partenerii să le ia de soţii, dar rareori reuşesc.
Pe lângă toate aceste femei, există trei zodii pentru care bărbaţii ar renunţa la orice. Nu ne credeţi? Avem argumente istorice imbatabile! Iată care sunt aceste făpturi irezistibile!
Trei zodii de femei pentru care bărbaţii ar da regate şi coroane
Gemeni
Femeia Gemeni nu pare a fi un pericol, la prima vedere. Amuzantă, jucăuşă şi comunicativă, ea nu face parte din galeria seducătoarelor care incită cu o simplă privire aruncată peste umăr. Am spus la prima vedere! În realitate, nativa este una dintre cuceritoarele irezistibile ale zodiacului: dacă nu ne crezi, întreabă-i pe bărbaţii care au căzut pradă farmecului lui Marilyn Monroe sau al Angelinei Jolie.
Avem însă un argument şi mai bun, cu rădăcini adânci într-unul dintre cele mai importante evenimente istorice. În preajma declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, Regele Angliei, Edward al VIII-lea, anunţa că va abdica pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea. Wallis Simson, era o americancă care mai fusese deja măritată de trei ori!
Aşa cum te aşteptai, Wallis era în zodia Gemeni, fiind născută pe 18 iunie 1896. Ce au atât de special aceste native? Nu sunt ele cele mai frumoase femei, dar inteligenţa le este cu adevărat măreaţă. Un bărbat are ce discuta cu ele. În plus, personalitatea lor voioasă și comunicativă îi unge la suflet pe masculi. Mai ales după ce au fost controlaţi o viaţă întreagă, bărbaţii vor alege să renunţe la orice pentru a se bucura de viaţă în compania unei femei născute în zodia Gemeni cu mintea deschisă şi sufletul liber.
Fecioara
Eşti uimită să vezi Fecioara, una dintre cele mai controversate zodii, pe lista femeilor pentru care tipii dau tot ce au? Deşi nativa este, într-adevăr, nesuferită multor reprezentante ale sexului frumos, ea nu produce aceeaşi impresie şi asupra bărbaţilor. Desigur, este suficient ca ea să îşi pună în cap să îi cucerească și nimic nu îi va sta în cale.
Istoria ne susţine! Cu siguranţă, ai auzit despre unul dintre puţinele scandaluri care au condimentat viaţa monarhiei româneşti. După domnii stabile ale Regelui Carol şi ale lui Ferdinand, la cârma României interbelice venea Carol al II-lea, recunoscut şi sub renumele de „Regele playboy”. Chiar dacă i-au plăcut dintotdeauna femeile, numai una a reuşit să îi cutremure prezenţa regală: este vorba despre ieşeanca Elena Lupescu, pentru care Carol a abdicat. Născută pe 15 septembrie 1895, ea era o Fecioară veritabilă!
Ce le transformă pe aceste femei perfecţioniste în adevărate cuceritoare? Ambiţia lor! Atunci când îşi va pune mintea, această zodie stabilă, de pământ, va scoate la înaintare farmece care ar face-o geloasă şi pe Afrodita. Însă, mai mult decât orice, Fecioarele vor inocula în mintea iubiţilor lor scenariul fericirii conjugale, al unui cămin în care ordinea este desăvârşită, masa e plină de bucate gustoase, iar rufele strălucesc de curăţenie. Atât de mare este atracţia exercitată de aceste semne puternice,încât ea va determina şi afemeiaţi notorii să renunţe la orice şi să le fie fideli pe viaţă!
Rac
Sensibilă, dulce şi naivă, această nativă pare a fi binele întruchipat. Cu siguranţă, ar putea-o speria şi muştele, aşa că cine crede că ea poate obliga un tip să uite de tot ceea ce are pentru a o urma pretutindeni? Noi suntem convinse de acest fapt. Mai mult, îl considerăm imposibil de contestat!
Atunci când ai alături o frumuseţe precum Diana, stilată, respectată, adorată pentru mărinimia ei şi poreclită „Prinţesa inimilor”, nu poţi decât să o iubeşti la nebunie. Însă nu aceasta a fost şi reacţia Prinţului Charles, care a divinizat toată viaţa o singură femeie, cu care s-a şi căsătorit între timp: Camilla Parker Bowles, un Rac născut pe 17 iulie 1947. Noi vom rămâne mereu admiratoarele Dianei, dar trebuie să recunoaştem că povestea de dragoste dintre Ducesa de Cornwall şi viitorul monarh al Angliei este una dintre cele mai frumoase ale tuturor timpurilor.
La fel ca în cazul Fecioarelor, tot puterea iubirii este cea care le trezeşte la viaţă pe femeile Rac şi le face irezistibile. Odată ce va cunoaşte pasiunea, iubirea ei deplină şi tandreţea năucitoare, un bărbat nu va mai dori nimic; dimpotrivă, va renunţa la tot ceea ce are, fie vorba de coroane sau de Prinţese ale Inimilor.