Radio Simplu

Ce găseşti în GUNOIUL lui Zuckerberg. Un bărbat TRĂIEŞTE din vânzările produselor găsite

Potrivit anchetei făcută de cei de la The New York Times, un bărbat de 56 de ani, Jake Orta, veteran, locuieşte în apropierea casei de 10 milioane de dolari a lui Mark Zuckerberg. El a mărturisit că a găsit la gunoiul provenit din casa acestuia un uscător de păr, un aspirator şi o maşină de făcut cafea, toate în stare funcţională. În altă parte a găsit chiar un iPad.

Jake a continuat spunând că le vinde, iar câştigul zilnic este de în jur de 30 – 40 de dolari.

Se pare că în California există o lege împotriva colectării sau selectării din gunoaiele lăsate pe marginea drumului, întrucât acestea aparţin companiei muncipale care se ocupă cu strângerea gunoaielor.

Putem observa, deci, cât de mare este diferenţa dintre locuitorii înstăriţi şi cei cu venituri mici din această zonă.

De asemenea, şi un blogger, Financial Panther, a creat un post în care povesteşte cum a reuşit să facă un profit de 1.000 de dolari din „gunoaiele” găsite în tomberoanele unei singure clădiri de apartamente de lux. Printre ele se regăsesc o măsuţă de cafea, scaune înalte (de bar) şi haine care încă aveau etichetă.

Însă, pentru unii căutatul în gunoaie nu este neapărat un mod de a câştiga nişte bani, ci, mai degrabă, o pasiune. Spre exemplu, o femeie care deţine proprietăţi în valoare de peste 8 milioane de dolari, în New York, a declarat că face acest doar pentru distracţie.