Radio Simplu

Laxative naturale eficiente – te pot scăpa de constipație și kilograme în plus

Dacă nu este tratată la timp constipația poate să afecteze destul de tare întregul organism, în special sistemul digestiv și organele asociate cu acesta.

Poți să folosești bineînțeles medicamente care să te ajute în acest sens, dar mult mai indicat este să dai preferință variantelor naturiste, care măcar nu îți mai pun în pericol starea de sănătate.

Alimentele care au acest efect sunt foarte potrivite și poți să faci rost de ele ușor, de la magazine sau de la plafare. Dacă ce ai făcut rost de aceste produse trebuie doar să înveți cum să le folosești ca să își facă efectul și să te bucuri de senzația de bine de după.

Dar mult mai important decât să tratezi rămâne să previi. De aceea încearcă să reduci sau chiar să eviți alimentele cu un conținut scăzut de fibre. Mai bine adaugă în meniul tău zilnic fructe și legume care să te ferească de acest disconfort.

Lista din care poți să alegi este destul de mare, așa că sigur vei găsi ceva care să fie și pe gustul tău.

De exemplu bananele sunt foarte bogate în fibre, au o cantitate considerabilă și de potasiu, și au un element cu ajutorul căruia se restabilește flora de bacterii din intestine, care este bună pentru organism.

Merele au în conținut un element care se numește pectină. Aceasta ajută intestinele să facă mișcare prin organism. Și aceste fructe au o cantitate considerabilă de fibre.

Prunele uscate ar trebui de fapt, să stea în fruntea topului pentru că toată lumea știe măcar teoretic despre cât de eficiente sunt acestea în cazul constipației. Acestea au foarte mulți antioxidanți, vitamina A, potasiu și desigur fibre.

Aloe Vera este soluția pentru mult mai multe probleme decât constipația. Chiar dacă are 99% apă, în singurul procent rămas se găsesc peste 70 de nutrienți foarte importanți pentru organism.

Dintre aceștia 20 sunt doar minerale, 12 sunt mai multe tipuri de vitamine, 18 sunt aminoacizi, iar restul alte substanțe necesare pentru buna noastră funcționare. Cel mai eficient în cazul particular al constipației va fi sucul de aloe.

Lămâile, portocalele, și restul fructele din categoria de citrice ajută organismul să elimine toxinele. Efectul de laxativ îl vei obține datorită prezenței vitaminei C în fructele respective.

Ceapa și usturoiul te vor ajuta să scapi de reziduuri din corp și să ai ficatul mult mai curat. În plus, ambele legume conțin vitamine, dar și alte substanțe care îți ajută organismul să funcționeze.

În varză, în conopidă, în broccoli, și în general în toate legumele de culoare verde găsim foarte multe fibre. Din aceste motiv, ele funcționează ca un laxativ natural. În plus, legumele verzi te pot ajuta să elimini toate toxinele din organism. Ele mai ajută după aceea ficatul și intestinele să funcționeze la nivelul optim.

Uleiul de cocoș este un produs care se folosește pentru uzul extern cel mai mult, păr, unghii, piele. Dar acesta mai este și un foarte bun laxativ. Uleiul îmbunătățește digestia, dar și funcțiile sistemului digestiv.

Dacă nu ai niciun fruct sau nicio legumă la îndemână poți să folosești oțetul de mere.