Radio Simplu

Cine este primul soț al Ioanei Ginghină Citeşte întreaga ştire: Cine este primul soț al Ioanei Ginghină

Ioana Ginghină a scos la iveală o serie de detalii mai puțin știute din trecutul său. Actrița a dezvăluit, printre altele, și că Alexandru Papadopol nu a fost primul său soț.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat în luna iulie, după o căsnicie de 12 ani. Cei doi au împreună o fată, pe Ruxandra, în vârstă de 11 ani. Actrița a mărturisit că nu se mai grăbește să ajungă la altar, mai ales că a fost căsătorită de două ori, iar cu Alexandru Papadopol s-a căsătorit după o săptămână de relație: „Vreau să fiu mai atentă de data asta pentru că m-am grăbit. De fiecare dată m-am grăbit! Acum gata, mi-am făcut damblaua cu măritatul. Nu mai țin neapărat să mă mărit, poate atunci eram mai disperată. Puțină lume știe că eu am mai fost măritată o dată, înainte de Alexandru, la 21 de ani. Și-atunci, cu Alexandru n-am mai fost așa disperată să mă mărit, dar el a zis să ne căsătorim. Nu cred că aveam o săptămână sau două de relație. A fost o nebunie și am zis ‘ok, hai să ne căsătorim!’. Mi s-a părut comic! Am depus acte, am plătit taxă de urgență pe motiv că pleacă el în străinătate și așa a fost. După o săptămână ne-am căsătorit. Era bine dacă mai stăteam câteva împreună că poate nu se ajungea aici!”, – a dezvăluit Ioana Ginghină pentru Viva.ro.

Cine este primul soț al Ioanei Ginghină Conform wowbiz.ro, primul soț al Ioanei Ginghină este Daniel Tudorică, și el un actor destul de cunoscut. Ioana l-a cunoscut pe Papadopol la filmările telenovelei ”Numai iubirea”, în 2007, însă cu trei ani mai devreme, în 2004, divorțase de Daniel. Deși motivul exact al divorțului nu este cunoscut, se pare că Daniel Tudorică ar fi decis să se despartă deoarece el își dorea un copil, pe când Ioana Ginghină, aflată în plină ascensiune, ar fi vrut să mai amâne momentul.
Citeşte întreaga ştire: Cine este primul soț al Ioanei Ginghină