Radio Simplu

Un autocar plin cu români a luat foc în Austria

Un autocar în care se aflau 49 de români a luat foc, sâmbătă seara, pe autostrada A21 în apropiere de Sparbach, districtul Mödling din Austria.

Autocarul a luat foc pe autostradă, în timpul mersului, iar fumul gros și negru s-a putut vedea de la zeci de kilometri distanță, relatează Heute.at.

Din fericire nu au existat victime, toți pasagerii din autocar au reușit să se salveze și au fost duși de către autorități la un hotel.

Încă nu s-a stabilit ce a provocat incendiu, dar pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la trei secții din apropiere.