Programul pentru Survivor România 2021 de Paște a fost anunțat de Kanal D. De altfel, postul a pregătit mai multe surprize telespectatorilor fideli.
Aceștia se vor reîntâlni cu vedetele postului, care au filmat emisiunile pentru Paște în urmă cu câteva săptămâni, iar ele vor fi difuzate duminică și luni.
Fanii Survivor România pot sta liniștiți. Emisiunea nu va avea de suferit, concurenții fiind prezenți pe micile ecrane în seara zilei de duminică așa cum ne-au obișnuit, de la ora 20:00.
Program Survivor România 2021 de Paște
Este posibil ca în următoarea gală să nu se facă eliminări, dat fiind faptul că este sărbătoare, însă ne putem aștepta la orice, căci producătorii emisiunii știu cum să ne ia prin surprindere de fiecare dată.
Interesant este că războinicii au parte de un nou moment tensionat. Pentru că au pierdut al doilea joc de imunitate al săptămânii, acum sunt nevoiți să nominalizeze persoana care trebuie eliminată din joc.
Culmea, aceștia au făcut front comun împotriva Mariei. Chiar și Albert s-a declarat surprins că tânăra nu a fost nominalizată pentru eliminare, deși susține că se aștepta să fie votat el.
„Nu este prima dată când sunt nominalizată. Am mai fost împreună cu alți colegi, dintre care a ieșit Vera. Mă simt (..) nici nu știu.
Vreau să spun că am dat tot ce am avut mai bun pe traseu. În camp poate nu m-am descurcat cel mai bine, dar am făcut ce am putut.
Dacă o să fie să ies, o să ies eu, dacă va fi să iasă altcineva, va ieși altcineva. Nimic mai mult”, a spus Maria după ce a aflat decizia colegilor săi.
Survivor România 2021 Live Video, ediția din 2 mai
În același timp, Elena Marin a dat vina pe accidentarea suferită pentru punctele pierdute. A fost suficient pentru ca toți cei din echipă să îi recomande să stea pe bară.
Cel mai vocal a rămas Zanii, care i-a spus tinerei că și-ar dori să o vadă pe Ana pe traseu, în locul ei, fiind de părere că nu mai poate face față competiției: „Elena ți-am zis de mult că tu nu mai faci față acestei competiții, că tu nu ai viteză, că tu nu înoți bine, că tu nu ai treabă cu finalurile.
Pe mine m-a deranjat și o să mă deranjeze în continuare când o văd eu pe Elena că dă la final și pierde puncte, și o văd că plânge, înainte să se accidenteze plângea întruna pe margine că nu mai aduce puncte…de ce mă oftic? că în locul tău puteam să o vad pe Ana”, a transmis acesta.
Interesant este că al doilea joc pentru imunitate a a avut parte de contre serioase între concurenți. Un Războinic și un Faimos nu au mai ținut cont că trebuie doar să-și măsoare forțele pe traseu.
Albert Oprea și Sebastian Chitoșcă au mimat o luptă, dar cuvinte grele și acuze fără precedent și-au făcut apariția în timpul filmărilor.