Radio Simplu

Horoscop lunar septembrie 2018. Ține minte să te uiți pe cerul lunii septembrie, întrucât parada planetară continuă!

În funcție de unde se află planetele la fiecare moment și cât de aproape sunt de noi, uneori ne este mai ușor să le vedem decât alteori. Luna septembrie ne va aduce mai aproape de ochiul nostru uman o serie de astre.

Acum câteva nopți, Venus, Jupiter, Luna, Saturn și Marte au fost aliniate pe cer. Deși privindu-le cu telescopul se văd mult mai bine, în multe locuri ele s-au putut vedea și cu ochiul liber. Chiar dacă nu rămân perfect aliniate, câteva săptămâni ce urmează încă vor fi vizibile.

Multe persoane au observat că Marte este neobișnuit de strălucitor. Asta se întâmplă pentru că Marte este foarte aproape de Pământ acum. Chiar poate fi văzut ușor cu ochiul liber!

Nu se știe cât timp vor rămâne vizibile pentru noi, însă dacă reușești să te uiți noaptea pe cerul înstelat, fă acest lucru și vezi ce descoperi. Dacă ai ocazia să privești cerul chiar cu telescopul sau să mergi la Observatorul astronomic, te vei bucură de un spectacol astral absolut unic în septembrie!

Sub influențele prezentate mai sus, iată principalele caracteristici pentru horoscop lunar SEPTEMBRE 2018 la fiecare zodie:

Horoscop lunar SEPTEMBRIE 2018. BERBEC (21 martie – 20 aprilie)
Mesajul pentru ține în septembrie este să ieși în lume și să îți testezi limitele. Dar ce înseamnă asta? Fie că o vei face prin propria ta voința, fie prin circumstanțe imprevizibile scoase în cale de Univers, îți vei testa limitele propriei minți dar și rezistentă fizică și capabilitățile.

Poate fi vorba de orice situație și provocare. Atenție însă la riscul unei depresii în caz de eșec, știindu-se că tu ești o zodie extrem de ambițioasă care dorește să reușească neapărat în tot ce face. Dacă oricine dorește să îți dea o mână de ajutor în septembrie, nu ezită să o accepți, chiar dacă în general ești reticent în a primi ajutor.

În timp ce începutul lunii va fi ușor pentru ține, tot vei fi provocat să fii mai creativ. Creativitatea este ceva cu care te zbați mai mult decât îți place să admiți. Dacă cumva simți frustrare spre finele lunii, în special în relație cu cineva, să știi că nu e fără motiv.

Ceva intens se îndreaptă spre ține și începi să îi simți efectele cu mult înainte să apăra.

Horoscop lunar SEPTEMBRIE 2018. TAUR (21 aprilie – 21 mai)
Simplificare, competiție și construire de poduri. Acestea sunt cele trei elemente care te pun în mișcare în luna septembrie. Ți se da ocazia să manifești mai mult efort în a face că lucrurile să fie mai ușoare, în loc să tot depui eforturi disperate în a face mai multe lucruri că să încăpă în timpul disponibil.

De asemenea, pregătește-te pentru faptul că în septembrie poate răsări activ competiția, atât la muncă cât și în iubire și relații. Tot în septembrie, specific ție este că te vei strădui să aduci oamenii împreună, să atenuezi conflicte și înțelegi bine ce alții.

Așadar, luna septembrie va fi interesantă pentru ține, aducându-ți destul de multe emoții și așa-zise erori. Te poți simți deseori că dacă ceva poate ieși greșit, atunci sigur iese greșit. Cineva special va face anumite schimbări ce te pot afecta și trebuie să te pregătești pentru asta.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.