Radio Simplu

Top 3 cele mai răutăcioase zodii. Ar face orice le stă în putere pentru a obţine succesul!

Cu siguranţă în viaţă am avut toţi parte de cunoştinţe nu foarte plăcute, acei oameni care preferă mai mult să te încurce ori să îţi asigure obstacole, în loc să îţi ofere o mână de ajutor când eşti la ananghie.

Invidioase, bârfitoare şi geloase când vine vorba de reuşita celor din jur, aceste trei zodii nu sunt o companie prea bună, ci din contră ar fi de preferat să le evitaţi.

Fecioară

Nativii Fecioară sunt extrem de bârfitori. De altfel, femeia Fecioară este considerată cea mai rea din tot zodiacul, iar atunci când cineva o „calcă pe coadă”, fiţi siguri că îşi va scoate toate armele la înaintare pentru a se asigura că va distruge orice inamic.

Nu suportă să îi fie încălcat teritoriul, să piardă lucrurile cele mai de preţ, aşa că dacă ai în plan să o trădezi, ei bine, atunci să fii pregătit pentru război. Este foarte severă și-i place să ocupe postura de dominatoare în toate relațiile pe care le are cu cei din jur, chiar şi în dragoste, în relaţiile amoroase.

Scorpion

Câteva ore petrecute în compania unui Scorpion şi vei înţelege concret ce este răutatea ori egoismul. Dacă îşi doresc să câştige nu contează şi nu va conta niciodată ce trebuie să facă. Nu au o limită, nu au mustrări de conştiinţă sau regrete.

Frustrările care îi macină sunt fix armele pe care le joacă, astfel că îi vor ataca pe cei din jur folosind cuvintele care i-ar răni pe ei cel mai mult. În această instanţă li se poate observa vulnerabilitatea. Preferă să fie reci, închişi, retraşi, iar dacă au prieteni, îi pot număra pe degetele de la o mână. Încrederea se câştigă scump în privinţa lor.

Peşti

Nativii Peşti par inofensivi, ba chiar o femeie aflată în această zodie nu ar creea vreodată impresia că ar putea răni pe cineva. N-ar face rău niciunei muşte. Total greşit. Sunt firi misterioase care îşi pregătesc planul de bătaie în linişte deplină, fără să lase vreo urmă.

În majoritatea cazurilor, joacă rolul victimei, când, de fapt, pregătesc o nouă strategie de acțiune prin care să îți planteze obstacole. Doar aşa îşi pot vedea drumul spre succes. Dacă li se pune pata pe cineva, vor face tot ce le stă în putere să îi reamintească persoanei respective cine este „la putere”.