Radio Simplu

Aceasta este data cand vom putea iesi din case

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, spera ca in doua luni ”sa iesim la capatul tunelului”, iar aceste ”sechele” care ne vor ramane dupa aceste momente sa ne invete sa fim mai responsabili. Demnitarul spera ca actuala criza sa se sfarseasca in doua luni, moment in care teama noastra de acum sa se transforme in incredere.

Nelu Tataru a declarat pentru Stirileprotv.ro ca actuala criza s-ar putea termina la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie, cand restrictiile se vor ridica, treptat, pentru fiecare localitate in parte. Potrivit ministrului Sanatatii, romanii vor trebui sa convietuiasca cu COVID-19 prin respectarea unor reguli, precum evitarea locurilor aglomerate, igiena stricta si purtarea de masti si manusi.

Tataru a dezvaluit ca a gasit la Spitalul Judetean Neamt ”un corp medical debusolat si cu pierdere de incredere” si a vorbit si despre focarul din Vrancea, unde va fi instituit, de asemenea, un management militar pentru gestionarea situatiei.

”In Vrancea avem o alta situatie, acolo avem un focar local, in orasul Focsani, cu transmitere accentuata. Avem cadre din politie infectate, din jandarmerie, apoi chiar si directorul spitalului. Mergem la Focsani sa punem o echipa manageriala militara, care sa poata gestiona situatia din Spitalul Judetean Vrancea. Managerul a plecat cu documente, s-a autoizolat, banuiesc ca intentionand sa conduca din autoizolare o unitate sanitara. Nu este normal, el fiind un pacient pozitiv trebui sa fie internat intr-o unitate medicala”, a declarat ministrul Sanatatii pentru sursa citata.

Nelu Tataru a recomandat prudenta maxima pentru tot personalul medical din tara. ”Avem 812 cadre medicale la nivelul intregii tari, care sunt confirmate pozitiv. Recomand personalului medical prudenta, orice este necesar sa ne solicite. Fiecare pacient care se prezinta este suspect de COVID-19. Avem si alte patologii, mai multe ca cele Covid, orice pacient trebuie tratat. Fiecare caz in parte trebuie gestionat separat, dar cu toate precautiile de rigoare”, a precizat Nelu Tataru. Ministrul a spus ca un personal medical valid este vital in aceste momente, dar si populatia are un rol foarte important.

Ridicarea restrictiilor, de la sfarsitul lunii mai

Ministrul Sanatatii spune ca acum e nevoie chiar si de mai multa precautie, dar vine si cu o veste buna: restrictiile ar putea sa fie ridicate de la sfarsitul lunii mai.

”Nu este momentul de relaxare, impune chiar si mai multa precautie. Suntem mai multi care pot transmite aceasta infectie. Daca vom vedea la un moment dat ca am depasit acel varf, numarul de cazuri va fi in scadere, putem sa ne gandim la o relaxare la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie, dar pentru fiecare localitate in parte. Nu poti da drumul dintr-odata la niste localitati carantinate. Relaxam, dar totusi cu niste reguli impuse: cu masca si cu manusi”, a explicat Tataru.

”Chiar daca relaxam, aceste masuri – masca, igiena, manusile – trebuie sa ramana pentru o perioada mult mai lunga, doua- trei – patru luni. Evitarea locurilor aglomerate, pastrarea distantierii sociale, mentinerea unei atitudini precaute sunt cele care ne vor da viitorul urmarilor doi ani, cand va trebui sa convietuim cu acest virus”, a precizat ministrul, potrivit huff.ro