Concurența dintre europeni și americani este cunoscută și de-a lungul timpului au existat dispute pe diverse teme.
Americanii afirmă că sunt cei mai buni prieteni, în toate, motiv pentru care europenii au spus mereu despre ei că sunt mult prea naționaliști, ignoranți, pentru că nu-i interesează absolut nimic de alte națiuni, nici măcar localizarea lor pe hartă.
„Americanii încearcă să plaseze țările europene pe hartă”– așa este denumită suita de fotografii, fără să fie făcute precizări suplimentare despre identitatea, vârsta sau ocupația persoanelor care au încercat să localizeze pe harta Europei statele componente.
O parte din persoanele care au luat parte la acest test au descoperit carențele mari la geografie cu un simț ascuțit al umorului, însă unele din hărți aproape că te fac să plângi când realizezi că acele persoane nu au nici măcar cunoștințe minime în domeniu.
Unul din cei care au luat parte la test a reușit să localizeze Franța, Spania și Rusia, după care a scris mare, în mijlocul hărții. „Pur și simplu nu am nicio idee. Îmi pare rău”. În acest caz este de apreciat sinceritatea.
Altcineva a plasat câteva țări în mări și Oceanul Atlantic.
Un alt elev a recunoscut că nu știe și că „sunt un idiot”, iar aceste cuvinte le-a completat chiar pe locul în care este România.
Ne-a atras atenția în mod deosebit harta unui american care a plasat Australia în Eruopa, în locul Poloniei, a „inventat” țări precum Vestul Gemaniei, Euro Disney, Varșovia, după care a încercuit Europa Centrală și de Est și a scris: „Transilvania, locul de unde este Borat”.