Radio Simplu

Raed Arafat aduce vești noi! Cum vor funcționa frizeriile și saloanele

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a vorbit despre unul dintre scenariile la care lucrează împreună cu autoritățile române. Acesta va veni cu un plan pentru modul în care saloanele vor trebui să funcționeze după ridicarea stării de urgență.

„Ai nevoie de măsuri speciale pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți nelimitat să le ții închise, trebuie să-și reia activitatea, dar sub o formă nouă. Posibil că nu vor avea zonă de așteptare, trebuie să te programezi, te duci direct la programare, știi că ești așteptat.

Ai întârziat, vine altul în locul tău, nu stai și aștepți acolo. Te duci și te plimbi pe stradă o jumătate de oră și te întorci, nu stai acolo. Zona de așteptare va deveni una sensibilă, va trebui să nu mai existe temporar. Trebuie să se înțeleagă că ne gândim cu colegii specialiști la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca măsuri compensatorii la măsurile de relaxare”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

”Mesajul e clar: până pe 15 mai nu relaxăm nimic. Impresia unora că gata, am început relaxarea, poate avea efecte extrem de grave.

Trebuie să înțelegem că nu ne permitem luxul de a reveni la ce a fost înainte și nici după introducerea măsurilor de relaxare graduală nu vom reveni complet la ceea ce era înainte.

Trebuie să conviețuim cu virusul și asta va mai dura,” a afirmat Raed Arafat.