Radio Simplu

Cei trei eroi din «Liceenii» s-au revăzut, ca băieţii, după 31 de ani

Prieteniile legate pe platourile de filmare ale peliculei ”Liceenii” au rezistat cu stoicism trecerii timpului, dar şi distanţei, având în vedere că Tudor Petruţ, interpretul nesuferitului personaj Şerban, s-a stabilit în America de 27 de ani. Poza cu cei trei actori de succes face furori pe Internet.

Erau tineri, frumoşi-foc şi plini de energie, când cei trei actori, Ştefan Bănică Jr (49 de ani), Mihai Constantin (52 de ani) şi Tudor Petruţ (53 de ani) au fost selectaţi în urmă cu 31 de ani să joace în ”Liceenii”, regizat de Nicolae Corjos. Ce-i drept, i-au ajutat şi gradele de rudenie cu actori celebri. Nu de alta, dar Tudor sau Şerban este nepotul lui Emanoil Petruţ, Ştefan, alias Mihai, este fiul lui Ştefan Bănică, iar Mihai Constantin, interpretul lui Ionică, este băiatul actorului George Constantin şi nepotul Tamarei Buciuceanu. Au demonstrat însă, cu acest prilej, că au moştenit talentul actoricesc, realizând o peliculă care, şi acum, la trei decenii de la debut, continuă să fie vizionată, pe micile ecrane, de milioane de telespectatori de toate vârstele.

Iată însă că amiciţia celor trei protagonişti nu s-a sfârşit odată cu terminarea filmărilor, care au durat doar două luni, în vacanţa de vară. Dovadă că au rămas uniţi este şi recenta lor fotografie, postată de Ştefan pe contul său de Facebook. Imaginea i-a adus artistului un record de vizualizări, de peste 40.000, plus mii de comentarii. Unii îl felicită pe Ştefan că a rămas neschimbat, alţii îi dojenesc pe Mihai şi pe Tudor că şi-au lăsat barbă şi că au cam pierdut lupta cu kilogramele.

Însă cam toţi, la unison, îi sfătuiesc să revină într-un nou film, convinşi fiind că popularitatea lor este suficientă pentru o nouă peliculă de top. Dacă Ştefan şi Mihai s-au mai întâlnit, iată că revederile şi cu Tudor sunt adevărate motive de sărbătoare, căci actorul s-a stabilit în America în urmă cu 27 de ani.

Acesta se află acum în România, într-o vacanţă prelungită. Nu mulţi ştiu, dar Tudor este căsătorit cu o româncă şi are doi copii. În California deţine o vilă cochetă, pe pereţii căreia tronează afişe ale filmului ”Liceenii”. Acesta a dat foarte greu lovitura la Hollywood fiind refuzat de mulţi regizori, la castinguri. Iată însă că, în urmă cu câţiva ani, Tudor Petruţ a reuşit să prindă un rol care l-a făcut celebru în America. El a fost ales să interpreteze rolul lui „Peggy» o «recepţionistă» la un call center, care se străduieşte să rezolve problemele unor clienţi nemulţumiţi. Dar, în paralel cu activitatea artistică, el fiind scenarist şi editor, actorul câştigă un salariu bun ca profesor de algebră, la un liceu din Los Angeles. Culmea, şi în ”Liceenii”, el era cel mai bun la matematică, spre bucuria exigentei lor profesoare, ”Madam Isoscel”, rol interpretat magistral de Tamara Buciuceanu.

Prieteni au fost şi-n film, conform scenariului, Ştefan ajutându-l pe Mihai să scape de corigenţele la matematică, prieteni au rămas şi după stingerea reflectoarelor. Ei au fost surprinşi adesea, de fotoreporterii Click!, pe terenul de tenis. Numai că, dacă Ştefan se lupta la greu cu racheta de tenis şi alerga de zor, Mihai, mai comod de fel, lua pauze lungi şi dese. Actorii îşi iau cu ei şi băieţii, pe Radu (14 ani), iar Mihai Constantin pe Matei, care a împlinit recent 17 ani.