Radio Simplu

Irina Columbeanu, surpriză pe Instagram. Ce a postat fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor

Irina Columbeanu (14 ani) le-a oferit o surpriză uriașă celor care o urmăresc pe Instagram. Fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor a revenit pe rețelele de socializare după o absență destul de lungă.

Copila este una dintre cele mai urmărite tinere din mediul virtual, chiar dacă nu mai este la fel de activă de când s-a mutat la mama sa, în Statele Unite ale Americii. Adolescenta și-a făcut un renume prin intermediul vloggurile realizate în trecut.

Fata a trecut prin schimbări radicale de când a părăsit România, dovadă că-i priește mediul în care trăiește acum. Irina Columbeanu s-a transformat într-o adevărată domnișoară, care este foarte atentă la stilul ei vestimentar și la comportament.

Irina Columbeanu are un exemplu notabil în persoana mamei sale, Monica Gabor, care de mai bine de 2 ani se ocupă de creșterea și educarea ei. Fiica lui Irinel Columbeanu i-a cucerit pe internauți cu frumusețea sa, moștenită de la fostul fotomodel.

Fetița în vârstă de 14 ani a revenit acum cu forțe proaspete pe Instagram, unde a publicat două imagini în care apare într-o rochie elegantă și cu câteva bijuterii care îi completează ținuta ca la carte.

Colierul din perle și inelul cu o piatră mov sunt în prim-planul fotografiilor din mediul online, cel mai probabil acestea fiind primite cadou de la o persoană foarte dragă din viața ei.

Imaginile au adunat aproximativ 10.800 de aprecieri și foarte multe comentarii din partea oamenilor, care s-au bucurat enorm să observe trăsăturile fizice ale tinerei domnișoare pasionate de modă, social media și de limbile străine.

„Nu imposibilitatea de a-i plăti școlarizarea m-a determinat să fiu de acord ca ea să-și completeze educația în altă țară, ci tocmai constatarea că acest lucru este necesar pentru a se adapta acestei lumi. Ea acolo trebuie să învețe sa se adapteze acestei noi lumi.

Sunt într-o comunicare mai mult virtuală cu ea. Așa este un lucru mai puțin greu de suportat, dar nu trebuie să o considerăm o dramă”, spunea recent Irinel Columbeanu despre decizia plecării fiicei sale în America.