Andreea Mantea a făcut mărturisiri despre calitățile și defectele ei, recunoscând că există un lucru pe care nu îl face niciodată, și anume să mintă.
Prezentatoarea de televiziune Andreea Mantea, mama unui băiețel pe nume David, susținea, într-un interviu pentru publicația Taifasuri, că nu poate să mintă, de frică să nu fie prinsă că nu a spus adevărul.
“Din punctul meu de vedere, cea mai de preţ calitate a mea este că nu mint niciodată. Dar în acelaşi timp poate fi şi un mare defect. Din cauza asta am pierdut foarte mulţi prieteni, alţii s-au îndepărtat de mine, dar nu vreau să mint, pentru că mi-e frică să nu fiu prinsă cu minciuna, adevărul ieşind întotdeauna la iveală. Am văzut persoane în această ipostază, şi nu a fost deloc plăcută.
Sunt un om foarte sensibil, dar depinde de situaţie, pentru că ce cred eu că este o calitate, la un moment dat, poate fi un defect. Mă sensibilizează absolut orice, de la un căţel care tremură de frig pe stradă la oameni care suferă şi îşi ascund suferinţa, dar li se citeşte în ochi. E greu, dar încerc să ascund cât de cât asta”, spunea Andreea Mantea, care de curând a dezvăluit și care a fost cel mai nebunesc loc în care a făcut amor.