Radio Simplu

Poliția de Frontieră are dotări noi. A primit 50 de autospeciale de supraveghere cu termovizune

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a trimis un comunicat de presă prin care informează că Poliția de Frontieră a primit 50 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune. Acestea au fost achiziționate printr-un contract în valoare de 10.790.000 de euro, finanțat din fonduri externe nerambursabile.

Primul lot, format din 26 mijloace de mobilitate terestră, va intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române până la finele lunii septembrie, urmând ca, până la sfârşitul anului, sa fie recepţionat şi următorul lot de 24 de autovehicule, se arată în comunicatul de presă.

La ce vor folosi autovehiculele
Potrivit sursei citate, autovehiculele sunt destinate misiunilor de supraveghere a frontierei terestre, pentru combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale, respectiv a contrabandei cu produse accizabile, reuşindu-se astfel un control mai eficient al fenomenului infracţional transfrontalier şi asigură condiţii moderne de lucru pentru echipaj, deplasare rapidă şi intervenţie oportună în cazul producerii unor evenimente de frontieră.

Autospecialele de supraveghere sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat sau greu accesibil, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanţă, printre care se regăsesc cele referitoare la detecţia ţintei (identificarea acesteia) de la o distanţă de 7 km şi recunoaşterea persoanelor de la o distanţă de 4 km.

Ce dotări au autovehiculele
Fiecare autovehicul este dotat cu mijloace tehnice specifice, respectiv: sisteme de comunicaţii mobile, proiectoare portabile, sistem de supraveghere perimetral, baterie suplimentara, autonomie extinsă-rezervor de combustibil mărit (95 l) etc.

Aparatura de observare a autospecialei este compusă din cameră cu termoviziune, cameră de vedere pe timp de zi color, telemetru laser şi sistem de poziţionare GPS.

Implementarea acestui proiect la nivelul Poliţiei de Frontieră se înscrie în priorităţile conducerii MAI de a asigura tehnică, echipamente de protecţie şi mijloace auto moderne pentru structurile operative ale MAI, se mai arată în comunicatul de presă trimis de către Ministerul Afacerilor Interne.