Radio Simplu

Testul notat cu 2, dar devenit viral pe internet. Cum răspunde un elev la întrebarea: Ce știți despre M. Eminescu”

Un elev de clasa a VIII-a a primit notă 2 la un test despre Mihai Eminescu, pentru că pur și simplu nu știe absolut nimic despre cel mai mare poet al românilor.
O profesoară de Limba și Literatura Română a vrut să afle ce știu elevii de clasa a VIII-a despre Mihai Eminescu chiar în ziua în care se aniversau 168 de ani de la nașterea poetului național. Răspunsul este fabulos și circulă pe net
Însă, lipsa cunostintentelor a fost compensată cu vârf și îndesat de umorul elevului.
Anul acesta, pe dată de 15 ianuarie, zi în care s-au sărbătorit 171 de ani de la nașterea marelui poet, elevii au avut test la limba română, acesta conțînând doar o întrebare: “Ce știți despre poetul Mihai Eminescu?”.
Elevul a răspuns scurt și la obiect, tot cu o întrebare: “Da’ el ce știe despre mine?”.

“Efortul” lui a fost răsplătit pe măsură de profesoară, cu notă 2. Și este cât se poate de limpede că profesoară nu i-a apreciat deloc umorul, pentru că la finalul lucrării i-a transmis elevului: “Ți-ai bătut joc!”.
În ziua în care se aniversau 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, o profesoară de limba română de la o școală generală din București a dorit să afle ce știu elevii de clasa a VIII-a despre poetul național. EI trebuiau să scrie ORICE despre autorul ”Scrisorilor”. Răspunul copilului a fost unul fabulos dar, cu toate acestea, s-a ales cu notă 2(doi) !!!
15 ianuarie este ziua lui Mihai Eminescu, dar și Ziua Culturii Naționale. Anul acesta se împlinesc 171 de ani de la nașterea marelui poet. Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte această zi este data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). “Fiind foarte român, Eminescu e universal”, spunea poetul Tudor Arghezi.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită și Ziua Culturii Naţionale. În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale.